Resurse pentru clasa a III-a, realizate în cadrul programului EduNetworks

Dragi adulți interesați de activități prin care îi puteți ajuta pe copii să înțeleagă textele pe care le ascultă sau citesc,
Sub umbrela intervenției Dă mai departe!, pe care Asociația InfinitEdu o desfășoară în programul EduNetworks,
dăm startul Colecției de resurse educaționale.

Profesorii mentori din rețeaua InfinitEdu și colegii profesori din clusterele BC, BN, Buc-IF, BZ, DB, GL, HD-Brad, HD-Valea Jiului și OT dau mai departe exemple pentru dezvoltarea competențelor de literație la preșcolari și școlarii mici.

Texte îndrăgite de ficțiune și nonficțiune vor fi frământate lună de lună, astfel încât copiii să-și exerseze abilitățile de lectură, gândire critică și creativă.

Vă invităm să explorați și să încercați resursele de mai jos! Treptat, vor fi încărcate pe site începând cu luna octombrie (2022).

Niciun elev nu ar trebui să termine clasa a IV-a fără să citească și să scrie. Iar pentru asta este nevoie de toți cei care vor și pot să dea o mână de ajutor.
Pay It Forward!

 

Paginile cu fundal alb sunt fișe de lucru gata de scos la imprimantă.